O culoare albastra delireaza,

deductiv,cea neagra o penetreaza.

Si normal!sunt hornuri ce fumega

umanul cer ce de enervare se-ntuneca. 

Naprasnica mare se sparge-n indignare

ca nu o prinde bine uleiul de culoare;

si boceste cu sirene de pompieri acvatici

reclamand inapoierea sidefurilor cromatici. 

Din scoarta-n scoarta se zgarie deprimarea

ca se auzii printre giganti ca incepe evacuarea.

Copacii racnesc si ei in patru vanturi

ca s-a risipit umbra de boare de pe pamanturi. 

Si tot asa se sudeaza o noua lume

naparlita, cu o pleoapa tintuita-n glume;

grizonata,cu vegetalul rapus cu oroare

caci ceea ce fu natura, a ramas in poluare!

Absurda…latenta…<—existenta mea proprie.De cateva zile,am impresia unei vegetari,imposibile de trecut si dornice de a persista in cugetul meu,de a ma domina pana la o stare de coma actuala,o inconstienta de ceea ce am devenit: anonima .Si …,mai e si singuratatea asta,am impresia ca tot ce ma inconjoara nu este palpabil,nu pot accepta prezenta celor care vor sa ma ajute,care tin la mine.Sunt ca un caine de garda,pazindu-mi ograda de flori ofilite-interiorul meu fals,trecut,irosit.Nu mai cred in nimic,nici in Dumnezeu,nici in mine,viitor sau prezent,totul e sub ispita aparentelor pentru ca aparent,nu ascund nimic…de fapt,nu arat nimic.Am impresia ca intr-un fel sunt un simplu suflet,dar ma gandesc ca eu nu cunosc decat sufletul asta,corpul asta,am impresia ca dupa ce mor,moare toata lumea pt ca eu nu mai vad ce se intampla cu ceilalti.Imi stiu doar moartea,oasele incifrate in lemn de pamant,faptul ca am trait si acum nu mai e nimic decat intuneric si Dumnezeu sus.Stiu ca e o conceptie un pic idioata,dar imi asum nebunia.Asta e,imi asum nebunia,persoana fada si toata nerozia.Ma asum…si atat!