O culoare albastra delireaza,

deductiv,cea neagra o penetreaza.

Si normal!sunt hornuri ce fumega

umanul cer ce de enervare se-ntuneca. 

Naprasnica mare se sparge-n indignare

ca nu o prinde bine uleiul de culoare;

si boceste cu sirene de pompieri acvatici

reclamand inapoierea sidefurilor cromatici. 

Din scoarta-n scoarta se zgarie deprimarea

ca se auzii printre giganti ca incepe evacuarea.

Copacii racnesc si ei in patru vanturi

ca s-a risipit umbra de boare de pe pamanturi. 

Si tot asa se sudeaza o noua lume

naparlita, cu o pleoapa tintuita-n glume;

grizonata,cu vegetalul rapus cu oroare

caci ceea ce fu natura, a ramas in poluare!