Calea spre perfectiune e bastarda, dezamagitoare, frustranta.Incerc sa ajung cat mai sus si orice decadere imi pisca egoul ca o coarda ce descinde libertina din strunele metalice ale unei viori. Fiecare experienta nedorita imi pironeste sansele de a spera la acel ideal pe care mi l-am sablonizat parca din momentul in care innotam in lichidul amniotic. Imi mobilez schela corporala ca un arici tradat de acele nedorite ale trecutului ,  cu subconstientul inglodat in datoriile vinei…Oricat as incerca, si aceste intepaturi fac parte din mine, nu le pot abandona pentru ca nu voi reusi sa ating impecabilul fara sa ma murdaresc ca un copil lasat in valtoarea jocului. Pretind masaj de implinire, dar nu ma sustrag de la sedinte de chinuire…Si asta pentru ca… sunt doar un om! 

Poate ca ati observat deja ca toate insemnarile au o tenta pesimista, sa nu credeti ca sunt eterna nefericita, doar ca tristetea este sursa mea de inspiratie.Daca nu va convine, mutati-va privirea spre taramuri mai optimiste!just joking…

E vara si mi-e frig…sunt maini care te incalzesc,dar in permanenta lipsesc.Venele mi se 'dilata' de la atata aer conditionat de la bine-cunoscuta mea circulatie.Trupul ma dojeneste de atata netratare cupidoniana,buzele cunosc doar gusturi si calduri sintetice.Un resou uman ar fi ideal,dar rezistentele lui s-ar putea sa-mi parleasca articulatiile degetelor din cauza atingerilor multiple.Nu,totul e gluma,nu vreau un incalzitor static.De fapt,nu mai vreau nimic!ma resemnez cu o mantie regeasca cu marca:NEIMPLICARE!Da,asta o sa-mi tina de cald,chiar si vara cand mi-e frig…

O culoare albastra delireaza,

deductiv,cea neagra o penetreaza.

Si normal!sunt hornuri ce fumega

umanul cer ce de enervare se-ntuneca. 

Naprasnica mare se sparge-n indignare

ca nu o prinde bine uleiul de culoare;

si boceste cu sirene de pompieri acvatici

reclamand inapoierea sidefurilor cromatici. 

Din scoarta-n scoarta se zgarie deprimarea

ca se auzii printre giganti ca incepe evacuarea.

Copacii racnesc si ei in patru vanturi

ca s-a risipit umbra de boare de pe pamanturi. 

Si tot asa se sudeaza o noua lume

naparlita, cu o pleoapa tintuita-n glume;

grizonata,cu vegetalul rapus cu oroare

caci ceea ce fu natura, a ramas in poluare!

Absurda…latenta…<—existenta mea proprie.De cateva zile,am impresia unei vegetari,imposibile de trecut si dornice de a persista in cugetul meu,de a ma domina pana la o stare de coma actuala,o inconstienta de ceea ce am devenit: anonima .Si …,mai e si singuratatea asta,am impresia ca tot ce ma inconjoara nu este palpabil,nu pot accepta prezenta celor care vor sa ma ajute,care tin la mine.Sunt ca un caine de garda,pazindu-mi ograda de flori ofilite-interiorul meu fals,trecut,irosit.Nu mai cred in nimic,nici in Dumnezeu,nici in mine,viitor sau prezent,totul e sub ispita aparentelor pentru ca aparent,nu ascund nimic…de fapt,nu arat nimic.Am impresia ca intr-un fel sunt un simplu suflet,dar ma gandesc ca eu nu cunosc decat sufletul asta,corpul asta,am impresia ca dupa ce mor,moare toata lumea pt ca eu nu mai vad ce se intampla cu ceilalti.Imi stiu doar moartea,oasele incifrate in lemn de pamant,faptul ca am trait si acum nu mai e nimic decat intuneric si Dumnezeu sus.Stiu ca e o conceptie un pic idioata,dar imi asum nebunia.Asta e,imi asum nebunia,persoana fada si toata nerozia.Ma asum…si atat!

buna lume!este prima data cand scriu intr-un blog si cred ca este un inceput cam stangaci,dar ma risc si incerc a ma destainui voua,persoane necunoscute,obiective din punctul meu de vedere.Aceasta a fost o scurta introducere pe scena blogurilor,ce o sa fie de acum incolo,o sa se vada prin scrierile mele.

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!